Despre antropologie în România - o foarte scurtă istorie – ALEXANDRU IORGA

În România, antropologia a apărut ca o necesitate politică sau culturală – așa cum s-a întâmplat cu antropologia socială și culturală în Statele Unite ale Americii și în Anglia, ci ca o racordare imediată a intereselor locale de cercetare cu cele europene, la finalul secolului al XIX-lea. Desigur, în acest context vorbim despre antropologie înțeleasă ca ramură a studiilor despre om, dar cu predilecție a medicinei, mai precis a anatomiei [și patologiei anatomice] umane – aceasta fiind o moștenire care se păstrează până în zilele noastre. Făcând apel la o perspectivă istorică care încearcă să cuprindă și să sintetizeze perioada de început și până în preajma anilor 1990, în cele ce urmează voi trece în revistă principalele etape prin care a trecut antropologia în România, punând accentul pe două elemente, anume: modurile de instituționalizare disciplinară și multiplele înțelesuri ale termenului. Miza este dublă: pe de o parte prezentarea unei istorii a înțelesurilor pe care termenul de „antropologie” le-a avut de-a lungul timpului în spațiul românesc, pe de cealaltă parte, descrierea practicii antropologice în contexte diferite.În lectura actorului Daniel Popa, cu o ilustrație de Andrei Popahttps://antropedia.com/sfertulacademic/alexandru-iorga/