Lucrarea (înfăptuirea) tămăduirii prin iubire – Procesul tămăduirii omului sau dobândirea sănătății în Hristos
Icoane ale iubirii - A podcast by Radio Renasterea
Categories:
Procesul tămăduirii și lucrarea terapeutică duhovnicească în scrierile unor teologi contemporani bazate pe tradiția patristică „Adânc pe adânc se cheamă în vuietul cascadelor Tale; toate talazele și valurile Tale au trecut peste mine” (Psalmul 41, 7) Am abordat, în emisiunile precedente, în cadrul discuțiilor noastre legate de Lucrarea tămăduitoare a iubirii sau Restaurarea chipului iubirii treimice în omul contemporan, despre Iubirea cea dătătoare de viață, aplecându-ne, nădăjduim cu folos, asupra unor teme precum: Iubirea intertreimică – arhetipul iubirii umane, respectiv Lucrarea tămăduitoare a lui Hristos. Începând de astăzi, vom aborda Lucrarea (sau înfăptuirea) tămăduirii prin iubire, detaliind Procesul tămăduirii omului sau dobândirea sănătății în Hristos. Pentru început, vom discuta despre Procesul tămăduirii și lucrarea terapeutică duhovnicească în scrierile unor teologi contemporani bazate pe tradiția patristică. Mitropolitul Hierotheos Vlachos (Boala și tămăduirea sufletului în tradiția ortodoxă, Editura Sophia, București, 2007) statuează lucrarea terapeutică duhovnicească ca fiind o lucrare specifică Ortodoxiei, care este tratament vindecător, metodă vindecătooare și știință terapeutică. Înaltpreasfinția Sa nu vede, pe bună dreptate, nici o deosebire între afirmațiile „Ortodoxia este o știință a vindecării și un tratament” și „Ortodoxia este credință”, arătând succesiunea și armonia dintre cele două tipuri de credință de care vorbesc Sfinții Părinți: credința rațională, care vine din auzire și are nevoie de fapte pentru a-l curăți și a-i deschide omului calea spre vindecare („Şi după cum trupul fără suflet este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte este moartă”, Iacob 2, 26), și credința întemeiată pe vederea lui Dumnezeu (theoria), urmare a celei dintâi, care este roada și urmarea tămăduirii omului, care este dincolo de faptele Legii („Căci socotim că prin credinţă se va îndreptăţi omul, fără faptele legii”, Romani 3, 28), fiind numită și luminarea minți. Teologia, ca viață a Bisericii (și nu cea academică, intelectuală, teoretică și ruptă de viață), este considerată roadă a vindecării omului dar și cale de ajungere la tămăduire și dobândire a cunoașterii lui Dumnezeu. Lucrarea tămăduirii omului căzut (împătimit) poate fi privită atât sub forma unor trepte ale unei scări sau stâlpi ai unui eșafodaj, cât și ca niște praguri în cascadă, prin încercări (suferință mai ales) adâncurile lui Dumnezeu năpustindu-se asupra adâncurilor omului asemenea apei unei cascade, realizând astfel, prin reluări (rostogoliri) succesive, cunoașterea profunzimilor divine, dar și a propriilor profunzimi (Mitrop. Bartolomeu Anania), adică tămăduirea omului sau ajungerea la vederea lui Dumnezeu (îndumnezeirea). Această grandioasă imagine a fost surprinsă cu măiestrie (și experimentată!) de Psalmistul David în Psalmul 41, 7: „Adânc pe adânc se cheamă în vuietul cascadelor Tale; toate talazele și valurile Tale au trecut peste mine”